Cazul de bullying de la Questfield International College și reacția Fabiola Hosu

Bullyingul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă ce necesită răspunsuri structurate și măsuri instituționale clare. Atunci când astfel de situații persistă în timp și implică forme grave de hărțuire, este esențială o intervenție documentată și responsabilă din partea personalului didactic și a conducerii unității de învățământ. Fără un cadru procedural riguros și o monitorizare atentă, victimele pot fi expuse unor efecte psihologice profunde, iar climatul educațional poate deveni ostil și nesigur.

Cazul de bullying de la Questfield International College și reacția Fabiola Hosu

Investigația realizată de redacție, bazată pe documente și corespondență oficială puse la dispoziție, relevă o situație de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, care s-ar fi desfășurat pe o perioadă de peste opt luni. Potrivit relatărilor familiei elevului vizat și materialelor analizate, sesizările scrise transmise către cadrele didactice, conducerea școlii și fondatoarea instituției, Fabiola Hosu, nu au fost însoțite de răspunsuri scrise sau măsuri documentate care să ateste intervenții concrete și eficiente. În acest context, un moment semnificativ îl reprezintă o replică verbală atribuită fondatoarei, considerată de familie ca un semnal de presiune pentru retragerea copilului din școală.

Semnalarea și evoluția situației de bullying

Conform materialelor analizate, elevul ar fi fost ținta unor comportamente agresive zilnice încă din primele săptămâni, incluzând:

• jigniri directe și umiliri publice;
• excludere socială;
• etichetări degradante;
• stigmatizare medicală repetată, prin folosirea expresiei „crize de epilepsie” în mod discreditant.

Aceste manifestări ar fi avut loc în prezența cadrelor didactice, fără a exista dovezi documentate ale unor intervenții ferme care să le oprească. Sesizările familiei, realizate în principal prin emailuri oficiale, au solicitat intervenție și clarificări scrise, însă din corespondența pusă la dispoziție nu rezultă existența unor răspunsuri scrise sau a unor măsuri implementate și monitorizate.

Stigmatizarea medicală ca formă de hărțuire

Documentele și relatările indică faptul că stigmatizarea medicală nu a fost un incident izolat, ci parte a unui tipar repetitiv de comportamente de bullying. Etichetarea medicală cu caracter degradant a fost folosită exclusiv cu scop de marginalizare și umilire, fapt confirmat de specialiști ca o formă agravată de violență psihologică. Lipsa unor reacții oficiale și a unor măsuri concrete din partea instituției a contribuit la perpetuarea acestei situații, transformând stigmatizarea într-un abuz emoțional sistematic.

Conform surselor, această practică a avut efecte profunde asupra copilului, inclusiv anxietate, retragere socială și pierderea sentimentului de siguranță în mediul școlar. Astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie un spațiu protector s-a transformat într-un mediu ostil, în contradicție cu valorile promovate public de instituție.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii instituției

În condițiile unui fenomen de bullying repetat, reacția adulților responsabili este esențială. Din analiza materialelor puse la dispoziție, nu reiese existența unor decizii scrise, rapoarte interne sau planuri de intervenție asumate oficial. Intervențiile invocate au fost preponderent verbale, lipsite de trasabilitate și consemnări administrative, ceea ce limitează capacitatea de verificare și control a măsurilor luate.

Potrivit familiei, sesizările au fost tratate uneori ca simple conflicte minore sau probleme de adaptare, relativizând astfel gravitatea situației. Această abordare a condus, conform sursei, la o escaladare a faptelor și la o deteriorare progresivă a climatului educațional, în care tolerarea bullyingului a devenit implicită.

Presiunea exercitată asupra familiei și mesajul atribuit fondatoarei Fabiola Hosu

Un moment definitoriu în gestionarea situației îl reprezintă un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, în cadrul unui dialog direct cu familia elevului. Aceasta ar fi exprimat ideea că, în cazul în care situația nu este pe placul familiei, există libertatea de a părăsi instituția, formulare interpretată ca o presiune pentru retragerea copilului.

Redacția subliniază că această afirmație este citată după relatările familiei și nu reprezintă o concluzie privind intențiile sau motivațiile conducerii. Totodată, Școala Questfield Pipera nu a transmis un punct de vedere oficial privind acest episod până la publicarea articolului.

Documentația și răspunsul instituțional

Reacția oficială a conducerii Școlii Questfield Pipera la sesizările scrise nu s-a materializat în decizii administrative asumate sau măsuri formalizate, ci într-un document informal de tip Family Meeting Form, care nu stabilește responsabilități clare, termene de implementare sau sancțiuni. Această formă de răspuns, comparată cu standardele administrative uzuale, poate fi interpretată ca o gestionare formală a aparențelor, fără efecte concrete asupra situației semnalate.

Absența documentelor care să ateste planuri de intervenție sau monitorizare ridică întrebări privind capacitatea instituției de a răspunde eficient problemelor de siguranță emoțională ale elevilor.

Confidențialitatea informațiilor și impactul asupra copilului

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor referitoare la situația semnalată, avertizând asupra riscurilor pentru echilibrul emoțional al copilului. Cu toate acestea, nu au fost identificate răspunsuri oficiale care să confirme măsuri concrete în acest sens.

Mai mult, potrivit relatărilor, informațiile sensibile ar fi fost divulgate în mediul clasei, iar copilul ar fi fost expus unor interpelări publice din partea cadrului didactic, situații ce pot constitui forme de presiune psihologică instituțională.

Momentul reacției instituționale și implicațiile acestuia

Potrivit documentelor, implicarea directă a fondatoarei Fabiola Hosu a survenit abia după circa opt luni de la primele sesizări scrise, în contextul implicării unei echipe juridice și a transmiterii unor notificări formale. Această întârziere ridică întrebări cu privire la criteriile care determină declanșarea reacției instituționale și la prioritizarea protecției copilului.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Cazul de la Școala Questfield Pipera relevă o serie de neconcordanțe între așteptările legitime privind protecția elevilor și modul în care situațiile grave de bullying au fost gestionate în practică. Absența unor măsuri scrise, a documentației oficiale și a răspunsurilor punctuale transformă acest caz într-un exemplu de posibilă tolerare instituțională a hărțuirii sistematice.

De asemenea, utilizarea stigmatizării medicale ca instrument de umilire și presiunea pentru retragerea familiei ridică probleme serioase legate de cultura organizațională și responsabilitatea conducerii. Lipsa reacțiilor oficiale, întârzierea intervenției și gestionarea preponderent informală a situației pot afecta profund atât elevul vizat, cât și întregul climat educațional.

În absența unor clarificări și măsuri asumate public, rămâne deschisă întrebarea fundamentală: ce mecanisme concrete și eficiente are în practică Școala Questfield Pipera pentru a proteja siguranța emoțională a elevilor săi atunci când aceștia semnalează abuzuri sistematice?